Cinci întrebări firești pentru organizatorul unui festival destul de posh, de pe o insula de la Dunăre

Între 25 și 30 iulie, în comuna Ostrov, spre bulgari, pe o insulă înconjurată de Dunăre și de o pădure tânără, are loc a șasea ediție a 3 Smoked Olives Island Festival (3SOF). Vreo 4.000 de cetățeni, iubitori de natură și muzică electornică, sunt așteptați să petreacă, să se dea cu wakeboarding-ul, să facă yoga, să mânânce bine fără să dea faliment și să demonstreze că au un bun spirit civic, întrucât evenimentul are o politică de fără consumabile din plastic și reciclează selectiv la fața locului.

Dacă e să mă-ntrebi, pe mine, personal, ce nu-mi place la festivalurile mamut de bubuieli de la noi care, altfel, s-ar anunța promițătoare, este aglomerația excesivă și, mna, turbulențele inerente acelei aglomerații – dacă mă-nțelegeți ce vreau să zic. Apoi, deși sunt fan al petrecerilor cât tot weekend-ul, trebuie să recunosc că atunci când bag un weekend prelungit la Berlin, îmi lipsesc mângâierile blânde ale naturii și vremii netorențiale, atât de necesare în acele momente de plăcere și vulnerabilitate.

De asta, faptul că #3SOF vor s-o ardă pe electro și techno (line-up-ul lor îi are, printre alții, pe Sedee, Colvis sau Herodot) și în același timp să bage activități sport-ish recreaționale, m-a convins să ne parteneriem și să-i ajut cu promovarea. Bașca, Valentin Corodescu, unul dintre organizeri, mi-a promis că dacă adună 4.000 de insulari la Ostrov, o să găsească o soluție să scăpăm de apa îmbuteliată – una dintre cele mai mari surse de poluare a momentului. Apoi dacă nici asta nu e o victorie a iubitorilor de natură, nu știu ce e ❤️.

Acestea fiind zise, iată, am vorbit puțin cu Valentin despre câteva lucruri firește pe care vrei să le știi înainte să vii cinci zile pe o insuliță la Dunăre, un scurt proces de intenție, natura după festival și logistice. Check it out:

Hai salut. În primul rând, de ce pe o insulă și nu în mijlocul Bucureștiului, că și-așa ne scot ochii ardelenii că n-avem și noi un Untold, un Electric, un ceva? Ce vă oferă comuna Ostrov și nu are să vă dea Gabriela Firea?

Valentin Corodescu: Uite că mi-ai amintit de prima ediție pilot de la EC. Singura ediție care mi-a placut, deși m-am lăsat pacalit de fotografia cu lacul “din fața castelului”. Credeam că lacul are 2 km. Am râs mult când am ajuns pregătit de baie în fața acelei balți și am aflat că nici măcar nu ai voie să atingi apa. :))

Am ales o insulă, sau mai bine zis insula ne-a ales pe noi, pentru că doar aici este prezentă într-o formă unică  – NATURĂ – un spațiu verde, liber, cu padure tânără, cu nisip prin pădure, nisip fin pe plaja, Dunarea, cer plin de stele noaptea, un loc cu toate elementele de care ai nevoie să te deconectezi de la preocuparile zilnice.

Pe langa toate acestea avem sustinere din partea comunei Ostrov și a Consiliului Județean Călărași. Nu în bani, evident. Bugetele lor sunt prea mici pentru astfel de evenimente.
Pâna sa citesc intrebarea ta chiar nu m-am gandit sa ii propunem doamnei primar un eveniment în oras. Poate în anii următori.

Am văzut că aveți activitate de wakeboarding pe timpul zilei. Crezi c-o să fie în stare să călăresc apa dacă petrec toată noaptea?

Da, sigur vei fi in stare. Mai ales că plănuim să avem și câteva ore în care te poți odihni… poate chiar într-un hamac citind cartea ta preferată. Dacă Wakeboarding-ul ți se pare prea mult, pe insula ai posibilitatea să încerci o sesiune de Stand Up Paddling, Yoga sau Teatru Labirint.

3 Smoked Olives Island Festival 4

Aveți mâncare de la Simbio pe insulă. N-o să dau faliment după trei zile la festival, nu?

Cei de la Simbio vin cu conceptul lor special făcut pentru evenimente în aer liber – Simbio pe Roți – dar vor fi și alți vendori în zona de food. Cu siguranță nu vei da faliment după trei zile. Cu 35/45eur pe zi traiești ca un rege pe insula 3SO. Mai ales dacă te cazezi cu cortul personal pe insulă. Camparea este gratuita.

Dar, în final depinde doar de tine cum iti planifici bugetul.

O altă variantă este sa vii ca voluntar pe insula. Inregistrarile se fac aici.

3 Smoked Olives Island Festival 3
Aveți politică de fără consumabile din plastic la festival. Ce faceți cu pet-urile de cico, apă and stuff? În San Francisco au implementat un proiect fain prin care oferă apă potabilă moca la toate evenimentele de amploare și în felul ăsta reduc imens cumpăratul de apă îmbuteliată. V-ați gândit să faceți același lucru?

Avem destule resurse îndreptate spre aspectul eco și grija pentru mediul înconjurător.
Pet-urile, metalele sau sticla vor fi preluate de un reciclator local.

Plănuim să selectăm pe insulă toate resturile. Pentru a reuși asta avem mare nevoie și de ajutorul tău sau al prietenilor cu care vii la festival. Este necesar să aruncați selectiv. Plastic la plastic, sticla la sticla, metal la metal și resturile de mâncare la compost.

Știu de proiectul din San Francisco și mă bucur că au resusit asta. Din cate știu a fost o implicare de multe resurse, iar la noi este vorba despre o insulă fără utilități. Noi suntem extrem de mici în comparație cu ei, dar, sa știi că de 6 ani mă gândesc la o soluție pentru a reduce folosirea pet-urilor din plastic pe insulă.

Din păcate, apa îmbuteliată rămâne printre cele mai profitabile produse indiferent de locație sau eveniment. Dacă localurile sau evenimentele nu ar vinde apa îmbuteliată probabil ar fi nevoiți să mărească prețurile celorlalte produse.

Iți propun un deal, ajută-mă să aduc 4.000 de insulari anul acesta la 3 Smoked Olives Island Festival și eu voi găsi o soluție prin care să elimin pet-urile din plastic și chiar apa îmbuteliată! Are you in?

3 Smoked Olives Island Festival 8

Aveți o politică de selecție „la intrare”, mai exact vă uitați puțin pe social media la oamenii care vor să-și ia bilet. Mi-a amintit puțin de intrarea în Berghain. Mi-a plăcut. Voi după ce gen de criterii vă uitați? Poate în felul ăsta ne dăm seama ce caută și ăia de la Berlin.

„Evenimentul nostru este unul privat si avem dreptul sa ne selectam clientela” clișeu pentru unii, dar este foarte adevarat in cazul nostru.

Primul aspect pe care îl luăm în calcul este vârsta, minim 21 de ani. Noi vrem să adunăm oameni care au aceleași gusturi muzicale, sunt recunoscatori naturii pentru tot ce ne oferă și sunt responsabili să nu lase gunoaie în urma lor. Procesul nostru de selectie nu face discriminari, avem participanți din toate colturile lumii, din toate etniile sau păturile sociale.

Si nouă ne place Berghain, dar credem ca experiența de insular la 3SO este cu mult mai bună. 🙂

See you on the island!

====

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: