Gabriel talks acting

12654230_10207186690599479_2908645152129068653_n

I

Am fost în probe 3 luni pentru un film german. Rămăsesem pe rol eu și un actor italian. Pentru un rol de spaniol (say whaaa). Regizorul e austriac ( :)) ).

Am primit un telefon. In engleza. Ceva ca daca sunt ruda cu Gabriel Sandu ala din inchisoare. Ca s-a schimbat putin combinatia si noii producatori m-au gugălit. Că e normal sa stie.

E a doua oara cand sunt intrebat asta. Ca si cand daca tata ar fi la parnae, eu n-as mai avea credibilitate… Ca actor.

Ma rog, infirm legatura de rudenie.

Vorbesc pe facebook cu actorul italian. Ne-am intalnit la toate probele pentru filmul asta. Aratam aproape identic, el e putin mai bronzat. Daca ma iei repede nici eu n-as putea spune cine-i… Cine.

Primesc un alt telefon. S-au hotarat pana la urma ca… Un spaniol ar trebui jucat de un spaniol.

Drept urmare au luat un portughez.

#faragluma

Ce misto e sa fii actor. Nu te plictisesti.

II

Când am filmat pe afară m-am împrietenit cu un tip, care s-a oferit să mă impresarieze pentru proiectele europene, pe gratis, până dau lovitura de grație actoriei. Am vorbit multe chestii interesante cu el. Mi-am amintit ceva ce discutasem apropos de piața în continuă scădere, pentru actori, din România. Zicea ceva de genul că n-ar mai trebui să mergem la reclame pe doua stixuri, că e imaginea noastră în joc și că atât cât ne prețuim, atât o să fim cotați mai târziu.

Mă rog, utopii germanice… Era bine hrănit și crescut, era clar că nu știe ce-i foametea adevarată.

En fin, nu asta e ideea.

Băi, faza e că amintindu-mi discuția asta, mi-am adus aminte de un alt dialog, purtat în București, cu o agentă de casting. De aici. Încercam, politicos, să refuz o oferta de “doua sutici de eurici” pentru o reclama huge. Am ajuns in timpul discuției să-i spun de la: o reclamă nu e un film, că nu există argumentul că vin “pentru experienta”. Printre altele am menționat că publicitatea nu e un domeniu sărac, pentru că nu m-a rugat coana Getuța să-i pozez pentru mini-marketul ei din scara blocului (deși, și acolo..), ci vorbim de un brand mare, care are bani să-și plăteasca difuzări in prime-time. Deci și producție. Și că nu o să fac acea reclamă pe 2 sutici. Cu bănuții la 90 de zile.

Întâi mi-a dat o lista impresionantă de actori “mai cunoscuți ca mine care vin si pe mai putin”. Mai putin de două sutici, da.

Știu că mă luase de la stomac, scurt, un junghi. Niciodata nu știi cum să negociezi treburile astea, tot timpul ai vocea aia perversă în cap:

“sa nu pari prea, sa nu pari prea..”

De asta mi-aș dori ca un agent să devină o normalitate, nu o fiță care să te înlăture, ușor-ușor, de pe piață.

Bun.

Eram în încurcătură. Nu mai ziceam nimic. A curmat ea tăcerea și mi-a zis simplu:

– Uite, femeia de serviciu de la noi ia mai puțin de doua sute de euro într-o lună. Și tu iei banii aștia într-o zi. Și ea chiar muncește, nu poți să zici că…

Ați rămas muți? Și eu.

N-am mai zis nimic. Afară era o zi frumoasă. M-am uitat pe geam. Și m-am gândit la comparație. În cazul femeii de serviciu cele două sutici de euro, măcar, scapasera de diminutiv, devenisera sute. Doua sute de euro pe luna. Pentru mine erau două sutici de eurici. Pe zi.

Nu știu care dintre mine și femeia de serviciu ar fi mai demn cu cele doua sutici.

De fapt știu, dar apăs post și nu mai vreau să mă gândesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: