Atac de panică în Ardeal

Merg la sală prima oară după o lună de pauză. Ambițios și convins, sala plasată într-un mall luciferic de aglomerat, ca să ajungi în incintă ești obligat să străbați foodcourtul cu burgeri, kfc, lume revărsată de pe planetele înghețatei și te-ai jurat că nu te mai atingi măcar o lună, pen’că ești dependent de înghețată și dacă te pornești pe mâncat, faci ca-n vacanță când ai spart 50 de euro pe gelaterii într-o zi.

În zona restaurantelor, un copil isteric c-o trotinetă aproape mă traversează cu ea, merge cu viteză, se oprește în furoul unei doamne de 60 de ani. Părinții vin din spate, zâmbitori, mândri.

Mă duc să iau o sticlă de apă, mă grăbesc, la fix începe clasa de forță, cu accentul meu, destul de prefăcut amabil, mă rog de doi cetățeni cu produse multe să mă lase să achit in fața lor, mă lasă, nu se strâmbă, nu vomită, noroc cu doamna casieră care a numărat timp de 2 minute restul de 3 lei și 25 de bani, a câte 5 bani și un ban. O rog să-mi dea doar cei 3 lei, că nu vreau măruntul.

Stă cu ei în mână, îi mai numără o dată, are un blank de 10 secunde imposibile, între noi Narnia, apoi trântește măruntul la grămadă în casă, îmi dă cei trei lei și-mi spune: “no, merci”.

La curs e ceva de 45 de minute pentru oameni cu inima tare. Janos, sau așa ceva, ne îndeamnă să tragem de o frânghie în toate părțile, triceps, biceps, flotări în aer, eu n-am mai făcut sport de o lună, îmi vine să râd, dar parcă și să plâng.

Sunt înconjurat de femei de 50 de ani, care se mișca infinit mai bine ca mine, eu și ceilalți 2 băeți, doi muscoloși cam depășiți de situație și ei, suntem o rușine pentru tagma masculină.

În pauzele de 10 secunde, în care ne scăldăm într-o băltoacă de transpirație, doamnele fac glume cu noi, destul de problematice, dacă ar fi să vorbim de corectitudine politică.

O doamna roșcată, fit toată, cu buzele tatuate, îmi mângâie cu o unghie fuxia brațul și mă întreabă de ce nu stau mai mult la soare, că m-ar prinde niște bronz extra. Apoi îmi face semn să trag mai tare și mimează o formă de biceps de culturist.

Mai sunt 15 minute, seria finală – “mergem spre epuizare” zice Janos – pur și simplu nu-mi mai simt corpul și mă trântesc pe jos. Janos urlă că lui “nu-i plac oamenii lenți”. Dacă aș putea aș râde, dar nu-s în stare să mă ridic de jos.

Îmi spun că nu pot să renunț, n-am făcut sport de o lună, trebuie, pulsul e razna, picioarele mi se taie, mă târăsc printre femeile de vârsta maica-mii și stau într-un colț.

Nu recunosc sala, sunt într-un mall din fuckin Ardeal, Janos urlă-n continuare împotriva lentorii, ce caut eu în viața mea, aș putea să mor și nimeni nu și-ar da seama.

Îmi dau seamă că e un atac de panică, nu-mi simt mâinile, mă trântesc pe spate și iau telefonul în palme. Încep să scriu, parcă îmi revin ușor-ușor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: